vineri, 4 octombrie 2024

Asociația Alumni Universitatea din Oradea în proiectul NGO Matches

Asociația Alumni Universitatea din Oradea (AAUO) se numără printre organizațiile neguvernamentale selectate ca parte a proiectului NGO Matches, proiect dedicat sprijinirii organizațiilor societății civile active în domeniul pieței muncii. 

Sursa foto: Screenshot de pe site-ul proiectului, https://ngomatches.ro/

Scopul proiectului este consolidarea capacității acestor organizații, dezvoltarea de parteneriate și adaptarea ONG-urilor la era digitală. 

„Proiectul NGO Matches este realizat de APPAR -Asociația pentru Promovarea Afacerilor din România și ne oferă oportunități valoroase, inclusiv consultanță în marketing online, logo și identitate vizuală, diferite materiale de marketing, mentorat specializat în diverse domenii cheie, resurse digitale și formare în marketing, precum și șansa de a stabili parteneriate la nivel național și european. De asemenea, vom participa la evenimente de networking și bootcamp-uri pentru consolidarea rețelei naționale de ONG-uri și abordarea problemelor comune”, spune conf. univ. dr. Dorin Coita, președintele Asociației Alumni Universitatea din Oradea, cadru didactic al Facultății de Științe Economice. Echipa de proiect a asociației universității orădene este compusă din Vlad Deac, membru al Consiliului Director și Simina Gruie, masterand al Facultății de Științe Economice și voluntar al AAUO.

„Ne-am întâlnit deja cu cei de la APPAR și am început lucrul pe activitățile proiectului. Suntem entuziasmați să contribuim la acest proiect și să aducem beneficii semnificative comunității noastre” a mai declarat conf. univ. dr. Dorin Coita președintele AAUO. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Masa rotundă „ASO - Amplificăm Succesul Organizațiilor" - Un pas important pentru consolidarea comunității universitare orădene

Evenimentul „Masa rotundă ASO – Amplificăm Succesul Organizațiilor”, organizat de Asociația Alumni Universitatea din Oradea (AAUO) vineri, 4...